E cel mai bun

-Sunteti bun, domnule…

– Nu e bun, e foarte bun, are un atac pe flancuri impresionant, se aud colegii de serie.

– Sunteti bun, domnule…

– E cel mai bun, striga corul laudatorilor de la galerie.

 – Sunteti bun, domnule…

– E bun, recunoaste sfios Ovidiu, mangaindu-si ochiul vanat.

– Sunteti bun, domnule…

– Va multumesc, sunteti prea amabil, zice bcosmin, rosind de placere.

– Sunteti bun, domnule, sa va scoateti coatele din farfurie, ca vi se pateaza sacoul si e pacat.

Celui de mai… jos

Confundă poezia cu tomata. La fel ca şi soacra, când face salata; o-ncurcă, o-mprăştie, o-adună-napoi, de zici că-i Petrarca. Îţi intră-n ideile mari cu lopata, vorbeşte când crezi c-o să tacă. La fel ca şi soacra; se-apucă să facă sarmale de marţea şi vineri sunt gata. La el o idee e fixă ca chakra şi caută papurei nod înadins, la fel ca şi soacra, când vrea să gătească exact când a nins, dar n-are orez, fiindcă nu e Atifco. Tot n-aţi ghicit ? Este doctorul… (Psycho)

Parcari superetajate (dedicata dlui Primar)

Salut. Sunt tot eu smecherul cu Mertul alb. Bai, sa vorbeasca unul dintre voi, care e mai tare in gura, cu smen ala de primar sa lase mai jos bordurile statiilor de tramvai sa putem si noi parca linistiti undeva, ca mie mi-a zgariat ieri Mertzul un politist, ca s-a frecat cu uniforma pe el, ca cica il parcasem aiurea in intersectie. I-am zis: ba mancati-as, l-as parca in statia de tramvai, dar ati facut bordurile alea prea inalte, boule!

Monumentul pietonului necunoscut (dedicat unora dintre colegii mei de trafic)

Statia de tramvai e un fel trotuar lung de zece-cinspe metri si lat de unu jumate care ma impiedica pe mine, smecherul cu Mertz ce clase, sa-mi mentin traseul pe banda de urgenta (sina tramvaiului) care-mi este dedicata, intrucat fraerii masochisti care n-au masina stationeaza pe acel trotuar asteptand „ei stiu ce”. Pai, nu-mi iau io Gip, bei fraerilor? Va scot io din cap distractia asta de doi bani cu statul in statia de tramvai! Ce ba, nu puteti sa va fataiti la fel si la voi acasa?

Şi n-a mai folosit urna miţoasă… (se dedică lui bcck)

De bună seamă, având un concurent vădit ţurcană – cum nu se face să-l jignească – MD, un presupus loongan, s-a dus să ceară sprijin diafan şi, păcălind-o că-i mocan, ea acceptă, uimită însă, de un luptător-bârsană.

Socoate că orice adversar mi-ar scoate, am să-l înving, cu rele şi cu bune, sau am să pierd cu demnitate, chemându-mi poate şi un câne, bărbătesc, aproape.

Să aflu-acum că nu bârsana, năzdrăvana, era, ci alta, una ce te calcă, parcă-nadins, pe rana din picior.

Şi nu se vindecă uşor!

Dalmaţienii PAHiCo

101 de capete. Când plecate, când semeţe. Se citesc între ei şi se aplaudă. Se clonează şi se busculează. Fac politică şi delicatesuri. Au sumane, vor divane. Ei sunt medici sau artişti. Jurnalişti şi finanţişti. Ingineri şi petrolişti, munţomani, afacerişti… când prea veseli, când prea trişti…
Dar Cruella-asta de viaţă le-a lăsat doar 500 de semne.

Pro Scris

invarteam telefoane pe la birou
si incercam sa-mi aduc aminte
ce mai trebuie sa fac
deodata (si ma durea un dinte)
mi-ai coborat
in spatele ochilor
gata sa ma ranesti
cu ale tale scrieri copilaresti.

m-am inchinat o clipa in gand
iarba era tot verde
si te „vedeam” disimuland
nu eram beat
si-am continuat sa sun
peste tot era ton de ocupat
pacat.

i-am dat dracului si m-am pus pe scris
te-ai „login-at”, pareai emotionat
si ai citit (impresionat):
Batrane esti Proscris!

Vorbe din popor

Viata a fost dificila pentru Vasile, cel de-al noualea copil al familiei Busca. Copilaria a fost marcata de plimbarile nesfarsite pe dealuri salbatice cu cele 3 capre leproase si un tap scofalcit. De Craciun primea drept cadou o pereche de opinci purtate deja de alti 3 frati mai mari si o camasa de in de la maica-sa, sa se innoiasca si el. Acum, la 16 ani, mergea pentru prima data la oras. Era fascinat de povestile fratilor mai mari; mai ales ca auzise ca bucurestenii au cel mai mare carnat!

Pamfleportretul lui maxim întâi

Mă străduiesc de mult să-i fac un portret pe măsură. Îmi ascut creioanele colorate, fiindcă trebuie să iasă viu, învelesc cărbunele să nu mă murdăresc de tuşa pe care i-am pregătit-o, curăţ şevaletul (adică biroul ăsta negru şi cu colţuri) ca să nu rămână vreo urmă a gloriei demult apuse, mă proptesc bine cu coatele să nu mă zguduie vreo metaforă de-a domniei sale şi tot aşa până reuşesc să scriu precum el; ca aici, că după ce te pregăteşti îndelung să înceapă, constaţi că s-a terminat.

Sunt columbofil, pardon… columbofob

Sa vedeti ce mi s-a intamplat deunazi. Ma uitam cu sotia la ultima telenovela de pe Acasa, cand aud o bufnitura in balcon. Ma uit pe geam, aducea a bland urs Grizzly. Sar, imi iau peria de haine cu mine si zdup dupa el. Cand colo un amarat de tigru se prinsese in lenjeria neveste-mii. Ma-ntorc in casa, imi iau tirbusonul, ei las’ ca te fac eu!, ma-ntorc, al dracului vultur sa sara la mine. Cand ma uit mai bine, un porumbel fioros gata sa ma devoreze! Asa-mi trebuie daca mananc broccoli in pat!