Se bate ceasul

Şi se va face miezul nopţii-n Hattrick,
când patosul nutresc a-mi mărgini,
dar o să capeţi, murgule, jăratic,
şi-un ceas nu te mai poate priponi.

Şi-am să-ţi mai dau un iugăr de lucernă,
iar celor ce fălesc a instiga
adu-le fala-n PAHiCo, eternă,
de-ar spune ce folos de-aş câştiga ?

Că până să se verse zorii-n vale,
Gemeul va uita că ne-am sfădit
Şi-o face haz de slova dumisale,
Constrânsă-n vreun PA mai chinuit.

Dar de-mi adun vigoarea din rărunche,
îl prind pe-arhiducimea sa de şale
şi-n ţărnă-am să-l împlânt pân-la genunche:
să nu-mi mai dea alt meci de domnişoare.

The Brave 500

Cercetase flamurile auzea alămurile mirosise câmpurile apucase-un iatagan cel cu gust de sânge otoman şi venind încălecat în galopul calculat se-opintea în declamat Io Octavia al Doilea Oţelarul şi Cătălin Întâiul voiesc a se-mplini în grabă pohta ce-am poh… timp în care braţul Primei Doamne a Federaţiilor ieşită din gardă îi scutura ferm umărul alintându-l Cătă iar ai adormit şi DVDul merge Mă iartă dară Doamnă am meci cu Laurean în weekend şi se cade să fi isprăvit deja integrala Nicolaescu.

Vernisaj (lui GM-octavia2)

Admiraţi aici, în centrul simezei, cu braţele în sus, ca două toarte de amforă, gâtul flexat în aşteptare spre intrare, gura deschisă, asezonată cu un exemplar de malus domestica, aşezat pe un picior de bronz, semn al zbaterii dilematice ce a precedat fixarea lui cu drugurile acestea, greu de trecut cu vederea şi cu valenţe filosofice indubitabile. Aspectul roşiatic al pielii pe alocuri, incontrolabilă sugestie de violentare pentru cei neavizaţi, este dat de alergia la frunzele de pătrunjel, deoarece ansamblul sculptural a fost corectat de maestrul în arta culinară al expoziţiei, înscris de curând în Fundaţia „Mai Mult Verde”. Înlăturarea lor, veţi observa desigur că au rămas în fotografia de catalog, e considerată expresia unui refuz paseist şi induce subtilitatea unei atitudini novatoare, a implicării rizomice la toate nivelurile care-i reclamă priceperea şi seriozitatea. Iar dacă pe fundalul sonor vă poate părea că geme reţinut, este un simbol că nici asta nu trebuia să-i scape.

Avertisment

Cele două orfeline,
fiindcă nu se ştie cine
le-a făcut,
erau ovine.

Una vine, te previne,
îţi doreşte numai bine,
alta aleargă năroadă,
prin ogradă,
după tine.

Cine credeţi că mă-nfruntă
şi “stranută”
despre mine?
Chiar cea cu „aluzii fine”
şi cu versuri
fără rime.

Ea nu v-a lăsat la şcoală,
şi acuma va presează
să ajungă
în finală,

Recitând a fluiereală
strofe fără relevanţă,
învăţate-n
transhumanţă.

Un om (cu capul) mare

Muncise mult. Babele din sat îl umpluseră cu salivă lipicioasă, pe ambii obraji. Umblase cu căruţa pe hârtoape. Mâncase lubeniţă coaptă, răscoaptă, murată, stricată. Spusese vrute şi nevrute: că le aduce apă, dar nu prea multă, că le dă curent, gaze, grăunţe pentru găini, ba chiar şi găini, să aibă ce face cu grăunţele. De toate făcuse. Acum e aproape premier. Mă rog, pe undeva ştie că asta e o glumă, dar rămâne optimist. Până la urmă, şi babele alea au fost odată tinere, poate chiar senzuale.

E cel mai bun

-Sunteti bun, domnule…

– Nu e bun, e foarte bun, are un atac pe flancuri impresionant, se aud colegii de serie.

– Sunteti bun, domnule…

– E cel mai bun, striga corul laudatorilor de la galerie.

 – Sunteti bun, domnule…

– E bun, recunoaste sfios Ovidiu, mangaindu-si ochiul vanat.

– Sunteti bun, domnule…

– Va multumesc, sunteti prea amabil, zice bcosmin, rosind de placere.

– Sunteti bun, domnule, sa va scoateti coatele din farfurie, ca vi se pateaza sacoul si e pacat.

Celui de mai… jos

Confundă poezia cu tomata. La fel ca şi soacra, când face salata; o-ncurcă, o-mprăştie, o-adună-napoi, de zici că-i Petrarca. Îţi intră-n ideile mari cu lopata, vorbeşte când crezi c-o să tacă. La fel ca şi soacra; se-apucă să facă sarmale de marţea şi vineri sunt gata. La el o idee e fixă ca chakra şi caută papurei nod înadins, la fel ca şi soacra, când vrea să gătească exact când a nins, dar n-are orez, fiindcă nu e Atifco. Tot n-aţi ghicit ? Este doctorul… (Psycho)

Parcari superetajate (dedicata dlui Primar)

Salut. Sunt tot eu smecherul cu Mertul alb. Bai, sa vorbeasca unul dintre voi, care e mai tare in gura, cu smen ala de primar sa lase mai jos bordurile statiilor de tramvai sa putem si noi parca linistiti undeva, ca mie mi-a zgariat ieri Mertzul un politist, ca s-a frecat cu uniforma pe el, ca cica il parcasem aiurea in intersectie. I-am zis: ba mancati-as, l-as parca in statia de tramvai, dar ati facut bordurile alea prea inalte, boule!

Monumentul pietonului necunoscut (dedicat unora dintre colegii mei de trafic)

Statia de tramvai e un fel trotuar lung de zece-cinspe metri si lat de unu jumate care ma impiedica pe mine, smecherul cu Mertz ce clase, sa-mi mentin traseul pe banda de urgenta (sina tramvaiului) care-mi este dedicata, intrucat fraerii masochisti care n-au masina stationeaza pe acel trotuar asteptand „ei stiu ce”. Pai, nu-mi iau io Gip, bei fraerilor? Va scot io din cap distractia asta de doi bani cu statul in statia de tramvai! Ce ba, nu puteti sa va fataiti la fel si la voi acasa?

Şi n-a mai folosit urna miţoasă… (se dedică lui bcck)

De bună seamă, având un concurent vădit ţurcană – cum nu se face să-l jignească – MD, un presupus loongan, s-a dus să ceară sprijin diafan şi, păcălind-o că-i mocan, ea acceptă, uimită însă, de un luptător-bârsană.

Socoate că orice adversar mi-ar scoate, am să-l înving, cu rele şi cu bune, sau am să pierd cu demnitate, chemându-mi poate şi un câne, bărbătesc, aproape.

Să aflu-acum că nu bârsana, năzdrăvana, era, ci alta, una ce te calcă, parcă-nadins, pe rana din picior.

Şi nu se vindecă uşor!